CUM A FOST LA FESTIVITATEA K2K & ZIUA FERMIERILOR HOLLAND DAIRY HOUSE DE LA CLUJ

24 mai, Cluj-Napoca, peste 70 de persoane prezente în cadrul a două evenimente ce au marcat o zi importantă pentru cooperarea română – olandeză în sectorul de lapte.

Ziua a debutat cu festivitatea dedicată programului Knowledge 2 Knowledge – K2K, organizat de Holland Dairy House și Embassy of the Netherlands in Romania.

Evenimentul a fost găzduit de USAMV Cluj și s-a bucurat de participarea E.S. Stella Ronner–Grubačić, ambasadorul Olandei în România și Moldova. “Mă bucură prezența tinerilor în sală astăzi într-un număr atât de mare. Cred ca este un semn al faptului că în România agricultura și statutul de fermier devin tot mai populare. Olanda este o țară puternic implicată în construcția de ecosisteme durabile. Punem mare preț pe inovație și avem o vastă expertiză în domeniul agricol. Mai important, ne-am luat angajamentul să împărtășim din experiența noastră cu parteneri din întreaga lume. Prin intermediul programului K2K, am ales să ne implicăm activ în dezvoltarea pregătirii practice și teoretice a specialiștilor din sectorul românesc al laptelui, unul cu mare potențial. Festivitatea de astăzi marchează doar sfârșitul unei prime etape; colaborarea va continua în mod cert deoarece Olanda este și va fi mereu un partener strategic pentru dezvoltarea competitivă și durabilă a sectorului laptelui şi al produselor lactate din România“ a declarat dna ambasador.

Profesorii români care au participat la program au avut ocazia să vorbească și ei pe scurt despre experiența în cadrul programului, primind în final și diplomele oficiale, înmânate de către dl Klaas Struiksma, Partener fondator, Cownexxion

➡ Programul K2K prin ochii profesorilor români

Eugen Claudiu Jurco
Dr.Ing, Șef lucrări disciplină Creșterea Bovinelor, USAMV Cluj-Napoca

”Participarea în cadrul unui astfel de proiect nu poate fi decât un câștig, prin acumularea de experiență și aceasta cu atât mai mult prin faptul că s-a desfășurat în Olanda, țară lider la nivel internațional pentru inovație în sectorul agricol în general și cunoscută pentru nivelul ridicat de performanță în producția și procesarea laptelui.”

Mihai Bențea
Asistent Universitar, USAMV Cluj

”Vizitarea diferitelor obiective a fost una de bun augur pentru a înțelege direcția spre care se îndreaptă una dintre țările aflate în topul zootehniei europene.”

Flavius Mihai Foica
Prof. Dr. Medic Veterinar, Director Colegiul Ţara Bârsei Prejmer – Braşov
”Inovație, productivitate, competitivitate în strânsă legătură cu educația, cercetarea, producția și confortul cotidian al tuturor elevilor, profesorilor si angajaților. Noi și oportune parteneriate pentru dezvoltarea educației agricole din România.”

Călin Julean
Cercetător științific, Facultatea de Zootehnie şi Biotehnologii, USAMVBT Timișoara

”Experiența olandeză a venit în completarea cunoștințelor teoretice despre creșterea și managementul vacilor pentru lapte cu o serie de elemente practice de mare utilitate pentru fermierii din România”.

Iuliana Mustață
Prof. Ing. Biotehnologii Agricole, Colegiul Ţara Bârsei Prejmer – Braşov

”Este vorba despre o experiență interesantă, plină de provocări, împlinire profesională și, poate, despre o așezare a noastră acolo unde trebuie să fim”.

Florin Stan
Director Adjunct, Colegiul „Emil Negruțiu” Turda

”Ceea ce am văzut în Frizia m-a ajutat să înțeleg încă o dată cât de importantă ar trebui să fie formarea practică a elevilor din clasele cu profil agricol și nevoia de conectare și acțiune comună a diferiților actori care activează în sectorul agricol. De la Turda, de acasă, nu pot decât să visez la acest model dezirabil”.

Adrian Pistrui
Prof. Ing. Zootehnist, USAMVBT Timișoara

”Temele propuse, modul de abordare și atmosfera au contribuit la succesul acestui

Următoarea oprire: ferma didactică USAMV Cluj de la Cojocna, pentru Ziua Fermierilor Holland Dairy House

  • 4 seminarii interactive, cu specialiști olandezi și români: Genetică și tineret bovin, Nutriție animală, Bunăstare și sănătate, Gestiunea și managementul fermei
  • Concurs bonitare animale, cu premii surpriză (tricouri #FarmART pictate manual)
  • Posibilitate de socializare și împărtășire de bune practici între fermieri, studenti, elevi, profesori și reprezentanti din companii
  • Voie bună, bunătăți olandeze și mâncare românească

    ➡ Câteva impresii de la importanți lideri de opinie și fermieri reprezentativi pentru zona Clujului

Claudiu Frânc
Președintele Federației Crescătorilor de Bovine din România (FCBR)
”Felicitări pentru inițiativă! Salut cu mare bucurie prezența viitorilor lucrători sau poate chiar antreprenori în domeniul agricol, liceeni și studenți deopotrivă. Consider că ar fi ideal să putem învăța din experiența olandeză în domeniul agricol și să ardem astfel etape în dezvoltarea fermei românești de lapte. Sistemul de asociere care funcționează atât de bine în Olanda, cât sistemul lor de organizare în funcție de expertiză reprezintă un exemplu de bună practică pentru fermierii români”. 🐄 vezi testimonial video 

Ovidiu Onișor
Fondator Adaprodcom, Viișoara
”Am participat la seminarul de management al fermei unde am aflat o formulă interesantă de calculul al profitului în fermă: care sunt componentele principale, care este ponderea lor, cum să rezolvi cu succes această ecuație. Un lucru este cert: prețul pe lapte nu îl poți controla, îl ai cum este piața. Poți însă să controlezi alte aspecte: elemente legate de subvenții, producția pe cap de animal, prețul pe cost etc. În final, te orientezi unde poți să fii mai eficient, cu un randament maxim. Important este să fim prezenți zilnic în fermă, să ne autoperfecționăm și să fim deschiși să învățăm de la oameni cu sute de ani de experiență în spate precum olandezii”. 🐄 vezi testimonial video 

Dr. Marius Șuteu
Medic Veterinar ferma Moldovan
”Fiecare schimb de experiență este util deoarece ne ajută să aflăm ce putem îmbunătăți astfel încât să putem crește profitabilitatea în fermă. Aflăm lucrăm noi pe care apoi să le testăm în ferma proprie. Nu știm sigur dacă vor funcționa, însă important este să încercăm”. ➡ 🐄 vezi testimonial video 

Ștefan Moldovan
Fondator Moldovan – Carmangeria Sânnicoară
”A fost un seminar plăcut, unde am interacționat cu alți colegi de breaslă. Zi de zi, învățăm, este important să fim la curent cu noutățile și să investim în autoperfecționare”.  ➡ 🐄 vezi testimonial video

Hans Dekker
Medic Veterinar și Profesor la ARES Group Olanda
”Asemenea evenimente sunt valoroase deoarece ne aduc împreună, ne conectează, ne ajută să ne cunoaștem, să avem încredere reciprocă, să ne împrietenim ca, în final, să învățăm unii de la ceilalți. Noi, olandezi, avem experiență din plin să împărtășim românilor, însă totodată, învățăm la rândul nostru din această interacțiune. Este un proces cu dublu sens. Încrederea reciprocă pune bazele unui parteneriat durabil și creează un climat de cooperare, prielnic pentru optimizarea și dezvoltarea fermei. Că este vorba despre Olanda, China sau România, cooperarea ajută fermierii să evolueze și să fie mai buni”. ➡ 🐄 vezi testimonial video

➡ 🐄 VEZI GALERIE FOTO COMPLETĂ 🐄

2018-06-08T15:14:33+00:00